Realități geopolitice și aspirații în anul dispariției URSS (3)
Emil Hurezeanu: „Grabă faţă de restul Europei răsăritene...”
Vladimir Vedraşko: „Ei, de ce să nu vrea românii să fie primii măcar în asta? Nu neapărat în semnarea unui nou tratat, ci în semnarea lui ca o consecinţă a abrogării vechiului tratat. Sunt lucruri legate. Nu putem să luăm numai tratatul, care a fost semnat acum. Trebuie să ţinem minte foarte bine că un alt tratat a fost abrogat prin acest act. Deci, e o mişcare, un pas înainte. Nu sunt lucruri perfecte în lumea asta. Probabil se pot găsi lucruri slabe şi în acest tratat, dar este evident un pas înainte. Este un tratat de tip nou, după părerea mea. Nu fac propogandă. Dar am citit şi alte tratate şi mie mi se pare că este un pas într-o direcţie bună. Şi faptul că românii au fost primii, care au făcut acest lucru şi acum le pare rău că au fost primii, mă scuzaţi, dar mă amuză puţin.”
Emil Hurezeanu: „Ce credeţi, domnule Volodin?”
Viktor Volodin: „Eu sunt de acord, pentru că încheierea tratatului nou înseamnă abrogarea tratatului vechi. Dacă România a abrogat primul tratat, tratatul vechi, de ce nu trebuia să încheie un nou tratat? E o chestie civilizată. Sunt două ţări, două ţări europene. Articolele tratatului încheiat indică relaţiile noi, curate din punct de vedere, curate de la ideologia veche. Şi ce? El deschide o cale nouă de relaţii. Relaţii egale şi mi se pare că e bun. Mai bine suntem prieteni, decât suntem duşmani, asta e formula de la care putem să ne pornim. Şi eu nu cred că prin tratat cineva de aici sau de la noi să încerce să împingă o formulă Pactul Molotov-Ribbentrop, pentru că nu există. A fost declarat nul acum câţiva ani. Şi de ce a fost dezvăluit şi cu toate consecinţele secrete, care au avut loc. Şi dacă vorbim despre Moldova, mi se pare că şi pentru Moldova ea deschide cale bună de colaborare şi cu România, și deschide calea de colaborare pentru România nu numai cu Uniunea întreagă, ci şi cu republici, la alegere, poftim, cu oricare. E o cale bună de dialog. Dar numai prin dialog, asta e părerea mea, putem să ajungem la o concluzie mai bună, mai potrivită pentru noi toţi. Şi în afară, ce e 15 ani? 15 ani în general. Se prevede cinci ani şi după care poate să fie prelungit, mi se pare, aşa am înţeles, sau nu.”
Emil Hurezeanu: În general 15 ani. 10 şi cinci, da.
Viktor Volodin: „10 şi cinci. Asta e un termen.”
Vladimir Vedraşko: „E foarte important să vedem şi un obstacol. De ce se critică acest tratat? Eu în ultima perioadă de timp am avut mai multe convorbiri cu oameni, cu comercianţi, cu businessmeni. Şi am văzut incapacitatea lor de a ...”
Emil Hurezeanu: „Aici la Bucureşti?”
Vladimir Vedraşko: „Şi la Bucureşti, şi ai noştri şi ai dumneavoastră, mă refer ai românilor. Oamenii încă nu sunt învăţaţi, nu sunt capabili să schimbe, să profite de tratate, de noul cadru, mă scuzaţi de cuvântul care aici acest cuvânt aparţine acelui limbaj vechi de lemn. Deci, s-a făcut într-adevăr, un nou cadru. Păi acum e timpul să lucreze şi unii, şi alţii. Şi atunci, când ei simt că nu sunt capabili să lucreze, să promoveze şi comerţul reciproc, şi egal, şi avantajos, şi cu iniţiativă multă, când le lipseşte această iniţiativă, atunci se vorbeşte foarte mult despre tratat ca despre un document, care defavorizează o ţară sau alta, o parte. Nu trebuie discutat aşa de mult tratatul. Trebuie de lucrat în spiritul lui, probabil, că el deja asigură o bază pentru lucru, trebuie să mergem înainte, să lucrăm, că totul se prăbuşeşte. Cam se prăbuşeşte, după părerea mea. Fiindcă oamenii nu vor şi specialiştii nu prea găsesc căile de a dialoga, de a comunica, şi de a face urgent ceva. Trebuie salvată şi economia românească şi economia sovietică. Trebuie salvate statele ca atare, să-şi revină, să-şi recapete locul lor demn în comunitatea altor state. Aici trebuie lucrat, fiecare cu competenţa lui în domeniul lui. Însă nu prea văd, e în impas şi aici, şi la noi. Mai ales în sfera comercială, e foarte ciudat.”
Viktor Volodin: „Mi se pare că tratatul, bine ai spus, deschide cale nouă. Şi există un fel de infantilism, care după părerea mea, predomină şi la noi şi aici și în domeniul comerţului particular, şi în alte domeniii. Pentru că dacă tratatul deschide calea nouă şi lumea critică, înseamnă că nu se văd punctele noi de colaborare, sau ele nu pot fi vazute, pentru că i-au obişnuit să lucreze după indicaţii – aici să facem, aici să nu facem. Dar iniţiativa liberă acum e numai în creştere, că e numai la început. Dar tratatul a deschis calea. Şi unii sunt aşa, că poarta e deschisă, dar nu pot să intre, pentru că nu văd poarta din cauza inflantilismului şi starea de spirit din regimul vechi.”
Vladimir Vedraşko: „Se face atâta propogandă contra tratatului încât nu se mai aude şi nu se mai vede, nu se mai aud şi nu se mai văd căile pe care se poate merge ca să ne mişcăm înainte. Că avem nevoie, şi România, şi Uniunea Sovietică.”
Viktor Volodin: „Poate moldovenii au o cale mai bună decât aici. Dacă eu pot să judec după toate întrunirile care aici au fost transmise, la Televiziunea română, preluate de la Mesager din Chişinău, am văxut că de acolo oamenii au înţeles mai bine decât aici ce perspective de colaborare deschide acest tratat.”
Emil Hurezeanu: „Pentru că suntem corespondenţi de presă străini, să zicem, mă consider şi eu un corespondent de presă străin la Bucureşti, nu putem fi suspectaţi că ne-am amesteca în afacerile interne ale României, cum se spunea pe vremuri. Pe ntru că asta este meseria unui corespondent de presă, nu să se amestece, dar e obligat să se amestece în afacerile interne pentru că le observă, le disecă, le interpretează, le analizează, nu?, pentru cititorii, în cazul nostru, pentru auditorii respectivi. Haideţi să ne amestecăm puţin şi în afacerile interne ale României de acum. Aseară eram în Piaţa Senatului, în Piaţa Revoluţiei, sau a Palatului regal, sau a contrarevoluţiei, cum am mai auzit că se mai spune, unde ştiţi că este un pichet de protest al muncitorilor de la Braşov, grupaţi în asociaţia „15 noiembrie” a Alianţei civice, care cere demiterea conducerii Televiziunii. Un om din Hunedoara, de la Alianţa civică din Hunedoara, îmi dădea câteva exemple despre felul cum se manipulează aici în ţară televiziunea. Pentru că televiziunea fiind instrumentul principal de comunicare şi de propogandă, e foarte important şi pentru putere, nu? și pentru cei care observă manipularea, şi pentru cei care sunt manipulaţi.
Un exemplu, pe care mi-l dădea acest om: în ultimele săptămâni Televiziunea română arată foarte rar imagini din ţările ex-comuniste şi cu atât mai puţin din Uniunea Sovietică, unde lucrurile evoluează foarte rapid. Aş vrea să vă cunosc părera despre felul în care Televiziunea română oglindeşte fenomenele politice din Uniunea Sovietică și pornind de aici, pentru că sunt convins că veţi fi de acord cu acel om care a spus că Televiziunea română nu oglindeşte suficient această evoluţie din Uniunea Sovietică, și pornind de aici, să vorbim despre televiziune, pentru că Televiziunea română este vrănd nevrînd şi sursa noastră de informare cea mai importantă, ca ziarişti la Bucureşti.
Vladimir Vedraşko: „Aici probabil va trebui să vorbesc nu numai de Televiziunea română, ci şi de un fenomen comun pentru români şi pentru sovietici. De câteva luni de zile am observat că informaţii despre România au început să fie date publicităţii la noi în ţară tot mai puţin şi mai puţin. Şi m-am întrebat: de ce? Şi am găsit foarte repede răspunsul. Nu ştiu dacă e potrivit, dar mi se pare că lucrurile se aseamănă foarte mult. De fapt, s-au asemănat şi înainte, numai că evenimentele de excepţie care au avut loc au deschis acest spaţiu pentru informaţii din România. Mai departe – demonstraţii, mitinguri, proteste, greve, ce să mai punem şi în pagina internă şi în pagina externă? Cam aceleaşi lucruri, care pot incita, poate într-un fel, ştiu eu, cum se gândească oamenii care pun această informaţie. Deci, aceste lucruri sunt asemănătoare. N-aş zice că noi avem, Uniunea Sovietică, foarte multă informaţie din România.”
Emil Hurezeanu: „E mai important poate, dacă stăm şi judecăm aşa cum trebuie, ca în România să se vorbească despre ceea ce se întâmplă în Uniunea Sovietică, mai mult decât în Uniunea Sovietică despre ceea ce se întâmplă în România, pentru că Uniunea Sovietică este marea putere de la Răsărit, miza transformărilor de acolo e mult mai mare şi cu impact mult mai puternic într-o ţară mai mică, cum e România, nu?”
Vladimir Vedraşko: „Da, nu am decât să fiu de acord cu Dumneavoastră. Cred că evident despre ţări mari se vorbeşte mai mult, aşa e tradiţia. Referitor la cum se prezintă realităţile din Uniunea Sovietică la Televiziunea română – totuşi vreau să vă spun că nu duc o lipsă foarte mare eu, dar probabil imaginea mea e deformată puţin, pentru că eu mai ascult şi Radio Moscova şi televiziunea Moscova, și acum și pe francezi, se poate vedea la Bucureşti – Europa 5. Dar cred că era mai bine, probabil, ar fi fost mai bine ca realităţile din ţara noastră, fiind chiar asemănătoare cu acelea care sunt în România, să fie poate analizate mai bine. Prin aceasta şi cantitatea de informaţie putea să fie şi mai multă, şi mai mare, dar cu o încercare de analiza ce se întâmplă, de a găsi nişte căi comune, iarăşi. Noi am avut aceleaşi probleme.”
Emil Hurezeanu: „Credeţi că acest deficit de interpretare şi de analiză se datorează relei credinţe, sau nepriceperii?”
Vladimir Vedraşko: „Nu, primul cuvânt pe care îmi vine să-l spun este lipsa de profesionalism, dar n-aş dori niciodată să acuz pe cineva din breaslă că îi lipseşte profesionalismul.”
Emil Hurezeanu: „Nu credeţi că e mai mult decât lipsă de profesionalism? Sau este orientat acest deficit de profesionalism?”
Vladimir Vedraşko: „Da, mai curând orientat, dar puţin cu o altă nuanţă. Toate informaţiile acum sunt mai mult orientate spre Occident. Deci s-a produs un fenomen firesc. Deschiderea asta faţă de Occident, după atâţea ani de relaţii vechi, în conformitate cu vechiul tratat, ele pot fi explicate aceste deschideri spre Occident. Și pentru că s-a deschis spre Occident nu mai e timp, nu mai e spaţiu pentru Răsărit. Probabil prin asta. Dar dacă răspund mai precis, dacăexistă o rea intenţie sau o anumită tendinţă – nu, n-aş putea să judec. Nu sunt spectator român, nu simt acea nevoie dacă există, acea sete dacă există faţă de informaţia din Uniune Sovietică. Deci nu pot să spun.”
Emil Hurezeanu: „Televiziunea română nici nu reflectă, sau reflectă foarte puţin ceea ce se întâmplă în celelalte ţări din Europa de Răsărit, unde sunt probleme asemănătoare. Şi în felul acesta societatea românească ar lua la cunoştinţă anumite fenomene similare care se rezolvă altfel decât în România. Televiziunea română iarăşi - deşi nici eu nu sunt spectator român, aşa cum spunea şi domnul Vedraşko, nu suntem spectatori români - însă ne putem da seama, totuşi, că Televiziunea română orientează informaţia din interior în aşa fel încât ea, văzută la televizor, nu seamănă cu cea pe care o vedem noi în pieţe. Nu? Adică, ce am văzut noi în piaţă, cum aţi spus înainte, domnule Vedraşko, în august anul trecut, ce am văzut acum, ce am văzut în iunie, nu seamănă cu ce vedem la Televiziune. Totuşi, ce înseamnă asta?”
Viktor Volodin: „Pentru că nu intră totul, și mi se pare că asta e o frică veche, moştenită de la vechiul regim, frica de a arăta totul.”
Emil Hurezeanu: „Frica sau...?”
Viktor Volodin: „Frica sau nişte îndoieli, că cineva o să ne judece.”
Emil Hurezeanu: „Credeţi că e o televiziune independentă?”
Viktor Volodin: „Cred că da, în anumite proporţii – da. Dar nu ştiu ce statut are televiziunea. Dar mi se pare că televiziunea depinde de aceia de la care primeşte bani. Nu e comercială.”
